Quantcast
Channel: Consiliere şi misiune – Contra Curentului
Viewing all articles
Browse latest Browse all 15

Gânduri pentru sinucigaşi şi pentru supravieţuitori

$
0
0

Nu pot decât să îmi imaginez suferinţa care este în sufletul unui supravieţuitor al tentativei de suicid. Sau în sufletul urmaşilor supravieţuitorilor acestuia.

Pot să îmi imaginez durerea şi rănile sufleteşti ale celor care, pe lângă disperarea lor, trebuie să facă faţă şi dezaprobării celor din jur, atitudinii lor dispreţuitoare şi privirilor de sus. Sau şuşotelilor.

La rândul meu, caut răspunsuri. Investesc timp şi resurse în aceste căutări ale unor răspunsuri pentru oamenii care, la fel ca tine, poate, au trecut prin situaţii dramatice şi vor să ştie „De ce?”, „Ce s-a întâmplat cu el, cu ea, cu sufletul lor?”, „Cum voi putea merge mai departe?”, sau care, pur şi simplu, vor să fie mângâiaţi, încurajaţi, ori să nu fie condamnaţi sau priviţi de sus.

Pe viitor îmi doresc ca atât în calitate de psiholog, cât şi de sociolog şi teolog, să încerc să fac mai mult. Dar, pentru moment, îmi doresc ca acest blog să fie un loc în care supravieţuitorii şi urmaşii celor care au trecut prin crunta experienţă să găsească un grup de sprijin, un loc în care să îşi spună păsurile, să îşi împărtăşească durerile şi experienţele, să dea glas întrebărilor lor arzătoare. Iar noi, ceilalţi, să încercăm să găsim împreună un răspuns. Sau, dacă nu putem, măcar să ascultăm cum îşi varsă inima persoana în cauză.

Încearcă să îţi imaginezi cum ai fi trecut prin experienţă dacă ai fi găsit un astfel de site, cu mărturii, întrebări şi răspunsuri. Poate că ţi-ar fi fost puţin mai uşor. Ştiu că nu e uşor, dar cred că tu, la fel ca alte persoane pe care le am în minte, pot găsi puterea sufletească de a fi, la rândul lor, un sprijin şi o mărturie pentru alţii. Măcar ei să nu mai treacă prin ce ai trecut tu!

În plus, cred că simpla relatare, structurare a unor gânduri, te va ajuta pe tine, cititorul acestor rânduri şi apoi persoana care îşi relatează experienţa, să traversezi mai uşor această perioadă, să te împaci cu trecutul şi să începi să priveşti cum se cicatrizează, încet-încet, acele răni adânci pe care le-a lăsat în urmă gestul tău sau al persoanei dragi care a încercat să îşi pună capăt zilelor.

Dacă eşti dispus(ă) să faci asta, eu îţi propun un prim pas: să încerci să îmi relatezi cum a fost, iar eu voi încerca să îţi acord tot sprijinul, atât ca psiholog, cât şi ca teolog. În acelaşi timp, îţi garantez că identitatea ta va fi protejată, întrucât depinde de tine. Adresa ta de e-mail nu va apărea niciodată, iar numele ţi le poţi alege tu – atât pe al tău, cât şi pe al familiei sau persoanelor implicate direct sau indirect.

Este o formă de terapie. Avantajul este că nu te costă nimic, ba mai mult, poţi, la rândul tău, să contribui la vindecarea altora.

Dacă eşti dispus(ă) să începem, îţi propun să faci lucrul acesta ca şi cum am sta faţă în faţă, în cabinetul meu, şi te-aş ruga să îmi povesteşti exact cum a fost. Te voi asista pas cu pas!

Aştept să îţi scrii povestea chiar aici, jos, unde scrie „comentează”. Eu îţi voi dedica apoi un articol de sine‑stătător, unde atât eu, cât şi ceilalţi membri ai micii noastre comunităţi virtuale, vom putea interveni cu întrebările, sfaturile, opiniile şi posibilele noastre răspunsuri şi încurajări.

Dacă nu eşti dispus(ă) să faci asta, e OK, voi încerca să îţi răspund oricum, în privat, dacă îmi scrii pe adresa scrisorica@gmail.com.

[Copyright © Emanuel Adrian Sârbu. Publicat cu permisiune. Acest articol a apărut iniţial pe site-ul www.suicid.wordpress.com. Emanuel Adrian Sârbu este licenţiat în Psihologie, Sociologie, Teologie şi Filologie, doctor în Teologie şi în Sociologie. Este lector univ. dr. la Universitatea din Bucureşti, şeful Serviciului pentru Relaţia cu Societatea Civilă şi Alţi Actori Sociali din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, membru fondator al Asociaţiei de Suicidologie şi membru al Societăţii Sociologilor din România. Este autorul şi coautorul a şapte cărţi şi al mai multor articole de specialitate în domeniul teologiei, sociologiei, suicidologiei şi asistenţei sociale, şi a iniţiat primul grup virtual de suport pentru suicidari din România. Este căsătorit şi tată al unui copil. Poate fi contactat prin e-mail la adresa scrisorica@gmail.com.]

Serile Dialogos – Punct și de la capăt – Prelegere

The post Gânduri pentru sinucigaşi şi pentru supravieţuitori appeared first on Contra Curentului.


Viewing all articles
Browse latest Browse all 15

Latest Images